Blog

Holter TA (Tensiune arteriala)

Înregistrarea valorilor tensionale (TA) de lungă durată, ambulatorie sau monitorizarea Holter TA în timpul activităților de zi cu zi, oferă informații importante despre variabilitatea valorilor tensionale pe parcursul zilei/nopții, variația situațională a acestor valori, eficiența tratamentului antihipertensiv etc, aspecte care nu pot fi evaluate printr-o simplă măsurare a tensiunii arteriale la cabinet și care pot fi greu de evaluat chiar și prin măsurarea repetată a valorilor tensionale de către pacient.

Mod de efectuare

Înregistrarea Holter TA se efectuează în general pe o perioadă de 24h, fiind vorba despre un aparat asemănător Holter-ului ECG, cu un principiu asemănător, dar care în locul electrozilor are atașată o manșetă de tensiometru. În general, măsurătorile se efectuează la un interval de 15 minute ziua și 30 de minute noaptea. Înregistrările vor fi descărcate și analizate.

Indicații

Monitorizarea Holter TA/24h este indicată în general pacienților cu suspiciune de „hipertensiune de halat alb” (valori TA crescute la cabinet, dar normale în rest), suspiciune de hipertensiune mascată (valori TA cvasinormale la cabinet, crescute în rest), pacienți cu perioade de hipotensiune arterială, suspiciune de hipertensiune arterială nocturnă, precum și pentru evaluarea eficienței tratamentului antihipertensiv.

Pregătire prealabilă a pacientului

Este recomandată evitarea hainelor cu mâneci strâmte pentru a evita eventuale dificultăți la îmbrăcare după montarea aparatului.

19/09/2023 Cardiologie Brasov
About useradmin