Blog

Holter ECG

Monitorizarea ambulatorie de ritm sau Holter ECG 3 / 12 canale

Ce este o electrocardiograma (ECG)? Inima produce mici curenti electrici care se distribuie in tot muschiul cardiac (miocardul) facand-o sa se contracte.

Electrocardiograma inregistreaza aceasta activitate electrica a inimii, afisand modul in care circula curentii electrici prin muschi. In acest fel, ECG-ul ofera medicului foarte usor indicii asupra modului in care se contracta inima, asupra ritmului cardiac, asupra frecventei si normalitatii batailor acesteia.

Ce este dispozitivul Holter ECG?

Un Holter ECG este un dispozitiv medical care este purtat de pacient timp de 24 h, 48 h sau 72 h, timp in care are loc masurarea continua a activitatii electrice a inimii, facand astfel vizibil ritmul inimii. La finalul perioadei de inregistrare medicul poate studia toate variatiile activitatii muschiului cardiac din perioada analizata.

Monitorizarea Holter ECG devine astfel foarte valoroasa datorita faptului ca poate detecta tulburarile de ritm (aritmiile cardiace) care scapa inregistrarii de cateva secunde din timpul unui EKG de repaus.

Ce inseamna monitorizarea Holter EKG si de ce se face?

Monitorizarea Holter ECG, cunoscuta si sub denumirea de electrocardiograma ambulatorie, monitorizeaza activitatea inimii in cursul activitatilor uzuale.

Prin urmare, ajuta la detectarea aritmiilor (frecvente cardiace prea mari, prea mici sau batai neregulate) care apar doar in timpul efortului sau unor activitati fizice specifice, lucru imposibil de detectat de catre electrocardiograma de repaus, intrucat aceasta este efectuata in timpul unui consult de cardiologie, cat timp pacientul sta intins pe pat, fara sa se miste.

Ce presupune testul Holter?

Pentru initierea monitorizarii Holter ECG se lipesc cativa electrozi de monitorizare ECG de dimensiuni mici pe pieptul pacientului, acestia fiind conectati prin cabluri de un aparat mic, usor, care inregistreaza si monitorizeaza inimia, adesea numit aparat Holter (asemanator ca dimensiuni cu un mp3 player, deci poate fi purtat la curea sau in buzunar cu usurinta).

Inregistrarea se face pe 24, 48 sau 72 de ore si poate fi de doua niveluri diferite de complexitate (3 derivatii sau 12 derivatii), in functie de necesitatile de diagnostic ale pacientului.

Cand este recomandat sa efectuezi un astfel de test?

Numeroase persoane resimt pe parcursul vietii palpitatii, insa caracterul acestora poate varia extrem de mult de la un pacient la altul. Acest simptom poate fi atat manifestarea unei tulburari de ritm inofensive, cat si un indiciu pentru o tulburare de ritm periculoasa, care se poate transforma intr-o aritmie amenintatoare de viata.

Prin urmare, in astfel de situatii, dupa o discutie detaliata despre celelalte afectiuni si simptome ale fiecarui pacient, medicul cardiolog va recomanda montarea unui Holter ECG pentru a descoperi cu exactitate tulburarea de ritm care provoaca palpitatiile.

Simptomele cardiace cele mai frecvente pentru care este recomandata evaluarea ambulatorie a electrocardiogramei sunt:

  1. Durere in piept in timpul efortului;
  2. Senzatiile de ameteala sau stare de confuzie brusc aparute;
  3. Episoadele de pierdere a constientei (lesinul, sincopa);
  4. Senzatia ca inima bate prea rapid;
  5. Senzatia absentei unei batai cardiace din insiruirea regulata normala.

Daca pacientul are deja un diagnostic cert de aritmie cardiaca, pentru care primeste un tratament, medicul cardiolog poate verifica eficienta tratamentului cu ajutorul unui Holter ECG.

Fiind o investigatie care nu implica niciun risc pentru pacient, aceasta poate fi repetata la intervale regulate, pentru o monitorizare seriata a evolutiei sub tratament.

Fiecare noua inregistrare electrocardiografica poate fi comparata in detaliu cu traseele anterioare, ceea ce ofera medicului specialist un instrument valoros pentru ajustarea fina a tratamentului, astfel incat sa gaseasca solutia cea mai potrivita fiecarei persoane.

Cum te pregatesti corespunzator pentru monitorizarea Holter ECG?

Intrucat pacientul nu va putea face dus pe perioada purtarii Holterului ECG (aparatul nu este rezistent la apa, iar electrozii se pot dezlipi de pe pielea uda), pregatirea pentru investigatie presupune ca dusul sa fie facut inainte de montarea Holterului. 

Este recomandat sa nu purtati creme de corp sau alte lotiuni in ziua montarii aparatului.

Nu exista niciun fel de restrictii alimentare care trebuie respectate pe perioada inregistrarii. In plus, pacientul nu trebuie sa intrerupa niciun fel de medicatie nici inainte, dar nici dupa efectuarea monitorizarii ECG, cu exceptia situatiei in care medicul cardiolog ofera o indicatie precisa, bazata pe particularitatile unui anumit caz.

19/09/2023 Cardiologie Brasov
About useradmin